NEAMȚ: A murit victima accidentului din această dimineață

ACTUALIZARE: NEAMȚ: Accident mortal. Un tânăr a decedat (FOTO)

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Un accident mortal a avut loc în această dimineață, în jurul orei 8:00, pe DN 15 C, în localitatea Humuleștii Noi (Târgu-Neamț).

Din primele informații, un tânăr în vârstă de 23 de ani a intrat cu mașina într-un copac. În urma impactului, acesta a rămas prins între fiarele contorsionate ale mașinii.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor medical de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).

Persoana a fost descarcerată și prezenta semne incompatibile cu viața, fiind declarată decedată de echipajul SAJ.

Conform unor surse, victima era singură în mașină. Înainte de a intra în coliziune arborele de pe marginea drumului, a acroșat un alt autoturism în care se aflau două persoane.

ACTUALIZARE:

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din cercetările efectuate a reieșit că un bărbat de 56 de ani, din Tîrgu-Neamț nu s-ar fi asigurat la efectuarea un viraj la stânga pe un drum lăturalnic, pentru a efectua manevra de întoarcere, moment în care a fost acroșat de un alt autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Urecheni, care era angajat regulamentar în depășirea acestuia.

În urma coliziunii, tânărul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit într-un copac.

În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul tânărului și vătămarea corporală a bărbatului, care a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

De asemenea, bărbatul din Tîrgu-Neamț a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE