NEAMȚ: A murit strivit sub soba pe care o demonta

Un bărbat de 54 de ani a decedat după ce a încercat să demonteze o sobă de cărămidă, atât soba cât și un perete alăturat prăbușindu-se peste el. 

Din primele informații, polițiștii au fost sesizați miercuri, în jurul orei 12:00, despre faptul că un bărbat de 54 de ani, din Mărgineni, a fost găsit decedat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului iar în urma investigațiilor efectuate a reieșit faptul că victima s-a deplasat împreună cu o femeie de 67 de ani la locuința acesteia (o casă bătrânească dezafectată). Cu acordul femeii, băbatul ar fi încercat să demonteze o sobă de cărămidă.

În momentul în care bărbatul a scos o cărămidă de la baza sobei, din cauza deteriorării și degradării avansate, atât soba cât și un perete alăturat s-au prăbușit peste bărbat.

La scurt timp a fost găsit de niște vecini, care l-au extras de sub peretele respectiv, au încercat să-i acorde primul ajutor și au sunat la „112”. La fața locului a ajuns și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean care a efectuat manevrele de resuscitare, din păcate, fără răspuns.

Cadavrul a fost preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului. – ne-a declarat Georgiana Moșu – IPJ Neamț.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă (fosta moarte suspectă).

Posteaza un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*