NEAMȚ: A accidentat o fetiță pe o trecere pentru pietoni din Piatra-Neamț (FOTO)

Un accident rutier soldat cu rănirea unei fetițe a avut loc în această dimineață în municipiul Piatra-Neamț

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Neamț, din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 70 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie, din direcția străzii Mihai Viteazu către strada Cetatea Neamțului, a surprins și accidentat o minoră în vârstă de 9 ani, din Piatra-Neamț, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni (din zona Școlii Nr. 5).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din evenimentul rutier a rezultat rănirea minorei care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE