NEAMȚ: 97 de noi cazuri și 10 de decese în ultima săptămână. Vezi Raportul DSP (11 decembrie)

Până astăzi, 11 decembrie, în județul Neamț au fost confirmate 31.052 de cazuri de infectare.

203 de persoane au fost testate pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În intervalul 4-11 decembrie, 97 de persoane, din care 7 copii, au fost confirmate covid-19 pozitive.

Din cele 97 persoane infectate, 27 de persoane erau vaccinate împotriva covid-19.

Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamț menține trend-ul descrescător și a ajuns, astăzi, la 0,51 cazuri la 1.000 de locuitori.

O singură comună are peste 3 cazuri confirmate la 1.000 de locuitori.

Au fost raportate, în total, de la începutul pandemiei, 1.362 de decese. În perioada 4-11 decembrie au decedat 10 de persoane – 3 femei si 7 bărbați, cu vârste între 64 și 93 de ani, cu antecendente patologice – obezitatea, diabetul zaharat, bolile cardio-vasculare fiind preponderente. Nici o persoană care a decedat în intervalul menționat nu era vaccinată.

Au fost testate până în prezent 126.443 de persoane, fiind lucrate în total 287.213 de teste.

În ultimele 7 zile au fost efectuate 5.419 teste, din care 66% teste rapide antigenice. Procentul de pozitivare este 3%.

Săptămânal Direcția de Sănătate Publică transmite la Centrul Regional de Sănătate Publică Iași probe pentru secvențiere – cazuri reinfectate, cazuri confirmate cu istoric de călătorie în străinătate, persoane vaccinate cu schema complete, conform metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).

Procesul de secvențiere a genomului pentru variante care determină îngrijorare se realizează în mai multe etape, pe parcursul mai multor zile.

Urmare anchetelor epidemiologice, până la 11 decembrie 2021 Direcția de Sănătate Publică Neamț a eliberat 24.991 decizii de carantinare și 22.447 decizii de izolare.

În cadrul anchetelor epidemiologice sunt identificate, în vederea carantinării și a limitării transmiterii virusului Sars-Cov-2 în comunitate, toate persoanelor care au fost în contact apropiat cu un caz nou descoperit.

În cadrul anchetei epidemiologice vă rugăm să comunicați reprezentantului Direcției de Sănătate Publică, toate informațiile solicitate și orice altă informație relevantă privind situația în care se sunteți dumneavoastră și cei apropiați!

În contextul alertei internaţionale generate de detecţia noii variante B.1.1.529 a SARS-CoV-2 (Omicron), vă rugăm să precizați în cadrul anchetei epidemiologice dacă ați călătorit sau dacă ați avut contact cu persoane care au călătorit în străinătate și mai ales în orice țară din Africa.

În prezent, 83 de persoane confirmate COVID-19 sunt internate în spitalele din județ, din care 81% cu forme medii și severe.

În secțiile ATI ale Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și ale Spitalului Municipal de Urgență Roman sunt internate 8 persoane.

Din analiza datelor colectate în ultimele 14 zile, la nivelul Direcției de Sănătate Publică Neamț, se observă următoarele:

• 79% din persoanele infectate cu SARS-CoV-2 înregistrate sunt nevaccinate.
• 93% din cazurile de COVID-19 spitalizate sunt la persoane nevaccinate.
• 96% din persoanele care au decedat de COVID-19 erau nevaccinate.

PUBLICITATE