NEAMȚ: 886 de noi cazuri și 61 de decese în ultima săptămână. Vezi Raportul DSP (6 noiembrie)

Până astăzi, 6 noiembrie, în județul Neamț au fost confirmate 29.603 cazuri de infectare cu SARS Cov 2.

176 persoane s-au reinfectat, fiind testate pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

20.239 de persoane au fost raportate ca vindecate.

În intervalul 30 octombrie – 6 noiembrie, au fost confirmate covid-19 pozitive 886 de persoane, din care 70 copii.

Din cele 886 persoane infectate, 242 de persoane erau vaccinate împotriva Covid-19.

Incidenţa cazurilor de infecţie cu noul coronavirus în judeţul Neamț are trend descrescător și a ajuns, astăzi, la 5,24 cazuri la 1.000 de locuitori.  5 localități au peste 10 cazuri confirmate la 1.000 de locuitori.

Au fost raportate, în total, de la începutul pandemiei, 1.175 de decese.

În perioada 30 octombrie – 6 noiembrie au decedat 61 de persoane – 38 femei si 23 bărbați, cu vârste peste 41 de ani și cu antecendente patologice – obezitatea, diabetul zaharat, bolile cardio-vasculare, insuficiența renală și afecțiunile neoplazice fiind preponderente.

O persoana care a decedat nu avea comorbidități și nu era vaccinată, decesul fiind înregistrat în secția ATI.

Patru dintre persoanele decedate erau vaccinate împotriva COVID-19 cu schemă completă și două cu o singură doză de vaccin și sufereau de multiple comorbidități.

Au fost testate până în prezent 116.313 de persoane, fiind lucrate în total 266.356. În ultimele 7 zile au fost efectuate 7.491 teste, din care 66% teste rapide antigenice. Procentul de pozitivare este 16%.

În prezent, 482 persoane confirmate COVID-19 sunt internate în spitalele din județ, în secțiile ATI ale Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și ale Spitalului Municipal de Urgență Roman fiind internate 37 de persoane.

Din datele colectate, în ultimele 14 zile, la nivelul Direcției de Sănătate Publică Neamț, se observă următoarele:

• 75% din cazurile de infectare cu SARS-CoV-2 înregistrate sunt la persoane nevaccinate.
• 84% din cazurile de COVID-19 spitalizate sunt la persoane nevaccinate.
• 95% din persoanele care au decedat de COVID-19 zile erau nevaccinate.

PUBLICITATE