NEAMȚ: 80 de infracțiuni și peste 500 de amenzi, de Paște

În perioada 30 aprilie – 2 mai, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, împreună cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, au desfășurat, în sistem integrat, acțiuni pe raza întregului județ.

În contextul sărbătorilor religioase din aceste zile, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamț,  s-au dispus măsuri suplimentare de ordine şi siguranţă publică, în special în zonele aglomerate şi în zonele lăcaşurilor de cult.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În acest sens, s-a acționat zilnic pentru impunerea respectării normelor instituite pe perioada stării de alertă, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, pentru a fluidiza traficul rutier și a evita formarea de aglomerări de persoane, precum și pentru a se asigura că se respectă măsurile sanitare de prevenție.

De asemenea, poliţiştii au desfăşurat activităţi de prevenire şi verificare în zonele aglomerate, respectiv centre comerciale, piețe, zone organizate pentru vânzarea produselor tradiționale, mijloace de transport în comun, dar și pe terase, pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul pandemiei de Covid 19 şi pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale.

Astfel, zilnic, peste 200 de polițiști au fost la datorie, zilnic, pe raza întregului județ. Aceştia au intervenit la aproximativ 140 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

În urma activităților desfăşurate, au fost constatate 80 de infracțiuni, dintre care 51 contra persoanei, 16 contra patrimoniului, 9 la regimul rutier și 4 infracțiuni privind alte încălcări ale legii.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 506 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 187.415 de lei.

În continuare, polițiștii vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale.

Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare prevederile legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, respectiv păstrarea distanţării fizice, purtarea măştii de protecție, limitarea expunerii în spaţii aglomerate, precum și a celorlalte norme legale în domeniul ordinii și liniștii publice și a circulației pe drumurile publice.

În caz de urgență sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, sesizați cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

PUBLICITATE