NEAMȚ: 5 șoferi beți prinși de polițiști într-o singură noapte

Având în vedere faptul că în ultima perioadă au fost înregistrate evenimente rutiere soldate cu decesul mai multor persoane și cu importante pagube materiale, polițiștii rutieri au acționat pe linia prevenirii și combaterii consumului de alcool de către conducătorii auto.

În noaptea de 6-7 iulie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț în colaborare cu cei ai Serviciului de Ordine Publică – Secția de Poliție Rurală Bicaz, au acționat pe DN 15, DN 15 B și DN 17 B, în vederea combaterii consumului de alcool de către conducătorii auto.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Scopul acţiunii a fost reprezentat de reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul consumului de alcool, conştientizarea participanţilor la trafic asupra pericolului la care se expun atunci când circulă sub influența băuturilor alcoolice, precum şi sancţionarea nerespectării acestei obligaţii prevăzute de legislaţia rutieră.

Astfel, în cadrul acţiunii au fost reţinute 16 permise de conducere şi au fost aplicate peste 30 de sancţiuni contravenţionale.

Conducerea unui autovehicul de către o persoană care prezintă o concentrație alcoolică de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat se pedepsește cu amendă de la 1305 la 2900 lei și suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile.

Pe parcursul activității au fost constatate 6 infracțiuni, dintre care 5 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Exemple de infracţiuni rutiere constatate de poliţişti pe durata acţiunii :

La data de 6 iulie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au depistat un bărbat de 37 de ani, din Tarcău, în timp ce conducea un autoturism pe DC 135, în localitatea Tarcău.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

La data de 6 iulie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat pe DN 15 B un autoturism condus de un bărbat, de 39 de ani, din Pipirig, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Fiind testat alcoolscopic, rezultatul a indicat o valoare de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În ambele cazuri, poțiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

PUBLICITATE