NEAMȚ: 4 străzi din Piatra-Neamț rămân, mâine, fără gaze naturale

Pentru efectuarea unor lucrări specifice la reţeaua de distribuţie, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, marţi, 15 octombrie, începând cu ora 09.00 pe străzile: Aleea Ulmilor, Armoniei, Nicolae Iorga  şi Gavril Gălinescu, din municipiul Piatra Neamţ. 

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 16.00. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

PUBLICITATE