Neamț: 4 copii, la spital după incendiul de astăzi. O fetiță de 2 ani a suferit arsuri

Patru copii cu vârste cuprinse între 2 luni și 5 ani se aflau singuri în locuința care a luat foc astăzi, 18 noiembrie, în Târgu-Neamț. La o fetiță de 2 ani s-a descoperit, la consult, o arsură de gradul I pe 1% din suprafața corpului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Conform ISU Neamț, duminică, 18 noiembrie 2018, în jurul orei 14:30, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, despre producerea unui incendiu la o locuință particulară (în care locuiește o familie cu 4 copii minori) de pe strada Sfântul Lazăr din orașul Târgu-Neamț.

La fața locului s-au deplasat 2 echipaje de pompieri militari cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Cei patru copii se aflau singuri la momentul izbucnirii incendiului și chiar dacă nu s-a plâns niciunul că ar fi fost răniți, au fost transportați la spital. În urma unui consult, s-a stabilit că o fetiță de 2 ani avea o arsură de gradul I pe 1% din suprafața corpului.

Având în vedere că locuința nu mai poate fi locuită, familia va fi mutată într-un spațiu pus la dispoziție de Primăria Târgu Neamț.

Familia va fi cazată, din dispoziția primarului, la Centrul social „Sf. Teodora.” – informează ISU Neamț

PUBLICITATE