Național: Un tren cu zeci de călători a deraiat în Bacău după ce a lovit un camion

Un accident feroviar a avut loc în această dimineață în zona localității Căiuți din județul Bacău. Un tren de persoane a deraiat după ce a lovit în plin bena unui camion.

Potrivit ISU Bacău, accidentul s-a produs în jurul orei 8:00, unde Trenul personal 5202 Ciceu – Focșani a lovit bena unui camion. Trenul avea două vagoane de pasageri, în care se aflau aproximativ 50 – 60 de persoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Se pare că șoferul basculantei nu a respectat semnificațiile indicatorului „Crucea Sfântului Andrei” montat la trecea de nivel cu cale ferată, care îl obliga să oprească și să se asigure.

În urma impactului, locomotiva şi un vagon au deraiat.

La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi grupa operativă a inspectoratului.

Din fericire, nu au rezultat victime în urma accidentului. Mecanicul locomotivei a suferit escoriatii minore. Traficul feroviar se desfăşoară pe un sens cu restricţie de viteză de 30km/h.

foto: Observator
PUBLICITATE