Național: Nicolae Moga şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Ministerului de Interne

Nicolae Moga a anunţat, astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, că îşi dă demisia din funcţia de ministru al Ministerului de Interne.

După numai şase zile de la preluarea portofoliului MAI, Nicolae Moga a anunţat, astăzi, că îşi dă demisia.

Demisia lui Nicolae Moga vine în contextul tragediei de la Caracal, acolo unde două fete au fost ucise de un criminal în serie, dar şi în contextul criticilor aduse modului în care poliţiştii au intervenit pentru salvarea Alexandrei, fata care a sunat la 112 din casa criminalului.

În urma unei discuţii pe care am purtat-o în această dimineaţă cu premierul României, doamna Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii. În urma activităţii deficitare a unor angajaţi care au fost destituiţi sau urmează să fie sancţionaţi. Retragerea din această activitate trebuie să fie văzută ca un nou început pentru minister. În cele şase zile în care am condus Ministerul de Interne, am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaţilor în cazul tragediei de la Caracal. Toate aceste cercetări vor continua. Am încredere în oamenii oneşti şi profesionişti din minister că vor reuşi să ducă la bun sfârşit munca pe care am început-o împreună şi le mulţumesc pentru colaborare. Îi mulţumesc doamnei prim-ministru pentru încredere şi trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile pe viitor‘, a declarat Nicolae Moga. – notează observator.tv

PUBLICITATE