Național: Mașinile cu volan pe dreapta, interzise în România

Ministrul Transporturilor a semnat modificarea regulilor de omologare individuală și eliberare a cărții de identitate pentru vehicule rutiere, interzicând omologarea în România a mașinilor cu volan pe partea dreaptă, interdicție care va intra în vigoare imediat ce ordinul va fi publicat în Monitorul Oficial.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ordinul ministrului Transporturilor se referă la autovehiculele cu volan pe dreapta care sunt aduse din afara UE, deci îşi va face efectul după ce Marea Britanie – de unde se importă cele mai multe astfel de maşini – va ieşi din Uniunea Europeană.

Interdicţia nu se va aplica însă autovehiculelor care au fost înmatriculate, anterior, într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Acest lucru înseamnă că maşinile noi cu volan pe dreapta sunt interze, iar cele second-hand, aduse, de exemplu din Bulgaria sau chiar din Marea Britanie, vor continua să circule pe străzile din România.

Concret, la propunerea RAR, au fost modificate reglementările privind omologarea individuală, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere. „Postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului. Sunt exceptate autovehiculele speciale utilizate în serviciile publice comunitare (curăţenie stradală), precum şi autovehiculele care au fost înmatriculate ultima dată într-un alt stat membru al UE şi care nu au suferit modificări în raport cu configuraţia de înmatriculare iniţială

RAR a omologat, în ultimii doi ani, peste 25.000 de maşini cu volanul pe partea dreaptă.

PUBLICITATE