Național: Cutremur cu magnitudinea 3,8 pe scara Richter. Al doilea în șase ore

Un cutremur cu magnitudinea 3,8 pe scara Richter s-a produs miercuri dimineaţa, la ora locală 7:33, în judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Seismul a avut loc la o adâncime de 148 de kilometri, iar cele mai apropiate oraşe de epicentru au fost: Nehoiu(8km), Întorsura Buzăului(32km), Covasna(37km), Vălenii de Munte(39km), Slănic(44km)

Intensitatea cutremurului în zona epicentrală a fost de II grade pe scara Mercalli.

În noaptea de marţi spre miercuri, la ora locală 2:17, a mai avut loc un seism, dar cu magnitudine mai mică, respectiv 3 pe scara Richter. Cutremurul s-a produs în judeţul Vrancea la o adâncime de 109 kilometri.

Cel mai puternic seism din acest an a avut loc în data de 28 octombrie, în judeţul Buzău, şi a avut o magnitudine de 5,8 pe Richter.

PUBLICITATE