Național: Accident grav, cu 11 victime. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

Un accident grav s-a produs astăzi, pe pe DN 29D, în localitatea Gorbănești din județul Botoșani. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

Din primele informații, un microbuz de transport persoane şi un autoturism au intrat în coliziune, iar în urma impactului unul din autoturisme a luat foc.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

”Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier a fost reluat pe un fir alternativ pe DN 29D Botoșani – Ștefănești, în zona localității Silișcani, județul Botoșani, după ce, anterior, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un microbuz.

În urma impactului, două persoane au suferit leziuni grave, iar alte opt persoane au suferit leziuni ușoare, toate fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis Poliția Română.

Accidentul este soldat cu 11 victime, fiind implicate 13 persoane (9 în microbuz și 4 în autoturism)

Din cauza numărului mare de persoane implicate în accident, autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție.

La sosirea forțelor de intervenție la față locului, o persoană din  autoturism era încarcerată, inconștientă. Aceasta a fost descarcerată, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare, apoi a fost transportată la spital.

Alte 10 persoane, printre care și un copil, au fost preluate și transportate la spital

PUBLICITATE