Național: A nins în România! Pe Ceahlău se înregistrează 4 grade

Temperaturile scăzute din noaptea de marţi spre miercuri şi vremea în continuă schimbarea au dus la apariţia ninsorii în Munţii Rodnei.

Primul strat de zăpadă din luna iulie a fost înregistrat în noaptea de marți spre miercuri din cauza temperaturilor scăzute pe Vârful Pietrosu Rodnei, județul Maramureș, la o altitudine de peste 2.300 de metri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

“Noaptea trecută a fost destul de rece, chiar foarte rece pentru luna iulie. Pe vârful Pietrosul Rodnei se puteau vedea, din oraş petece mari de zăpadă, semn că, în timpul nopţii a nins”, a spus primarul oraşului Borşa (Maramureș)

Potrivit acestuia, în urmă cu 15 ani, a mai nins spre sfârşitul lunii august, în zona montană, dar niciodată în luna iulie.

Vremea rece a acoperit toată țara iar potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în județul Neamț, la ora 9:00, se înregistrau următoarele temperaturi:

Piatra-Neamț: 13 grade Celsius
Roman15 grade Celsius
Târgu-Neamț13 grade Celsius
Toaca (Ceahlău): 4 grade Celsius

PUBLICITATE