Național: A murit femeia care a luat foc pe masa de operaţie

Femeia care a luat foc pe masa de operaţie, la spitalul Floreasca din Bucureşti, a murit, astăzi. Pacienta, în vârstă de 66 de ani, diagnosticată cu o boală incurabilă, se afla în comă indusă la secţia de Mari Arşi a Spitalului Floreasca.

Pacienta a suferit arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi se afla în stare gravă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Femeia ar fi fost dezinfectată cu o substanță pe bază de alcool pentru că ar fi fost alergică la iod, conform medicului curant. Totuși nu a fost efectuată nicio analiză care să ateste că pacienta ar fi fost alergică la betadină sau la o substanță pe bază de iod.

Reamintim că pacienta a luat foc pe masa de operaţie, la Spitalul Floreasca, după ce un chirurg ar fi greșit substanțele de dezinfecție, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc. (Vezi articolul AICI)

PUBLICITATE