Național: A murit actriţa Tamara Buciuceanu-Botez

Tamara Buciuceanu-Botez a murit, astăzi, la Spitalul Elias din Capitală.

Spitalul Elias anunță cu regret dispariția unei mari doamne a teatrului românesc, Tamara Buciuceanu Botez. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată într-un comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Actriţa Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată, la începutul lunii octombrie, la Spitalul Elias din Bucureşti, internarea survenind pe fondul unei boli cardiace mai vechi, care s-au acutizat.

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune şi film.

Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită „Doamna comediei româneşti”, Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi”, în regia lui Horea Popescu, Chiriţa din „Chiriţa în provincie”, în regia lui Alexandru Dabija.

Unul dintre cele mai cunoscute roluri pe care le-a avut Tamara Buciuceanu a fost cel al profesoarei de matematică Isoscel, în „Liceenii”, un film de dragoste românesc din 1986, regizat de Nicolae Corjos.

PUBLICITATE