Sărbătoarea Naşterii Domnului (numită în popor Crăciunul), sărbătorită în fiecare an la 25 decembrie, ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu făcut om, pentru mântuirea noastră.
Naşterea Mântuitorului a avut loc la nouă luni după Întruparea Sa de la Duhul Sfânt, la Buna-Vestire, când Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Gavriil să vestească Fecioarei Maria: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”.
Sărbătoarea Crăciunului datează încă din secolul al IV-lea, când Biserica Creștină a stabilit această dată nu întâmplător, ci pentru a concura cu nașterea zeului Soare din tradițiile păgâne.
Mulți istorici ai religiei sunt însă de părere că Nașterea Domnului ar fi avut loc spre sfârșitul iernii.
De altfel, există unele discrepanțe între datele la care se sărbătorește Crăciunul: creştinii ortodocşi de rit vechi îl sărbătoresc pe 7 ianuarie, după calendarul iulian, care este decalat cu 13 zile față de cel oficial.
Sărbătoarea Crăciunului înseamnă, pentru mai toţi locuitorii Europei, timp petrecut cu familia, petreceri, cadouri, bucurie, însă există unele obiceiuri care variază în funcţie de ţară şi de istoria fiecărui popor.
CRĂCIUNUL LA ROMÂNI
În creștinismul primitiv Sărbătoarea lui Christos nu exista, nu era serbată.
Mai târziu, odată adoptată această sărbătoare, se pare de către creştinii egipteni, ea era fixată pe 6 ianuarie.
Pentru stabilirea acestei date se luase în considerare faptul că ziua a şasea era ziua Creaţiei, a creării omului de către Dumnezeu.
Data de 25 decembrie, ca dată a sărbătoririi Naşterii Domnului, a fost stabilită, în vechime, deoarece, după calendarul iulian, aceasta coincidea cu solstiţiu de iarnă, dar şi cu naşterea Soarelui.
Această schimbare de dată se petrecea undeva pe la mijlocul secolului al IV-lea d.H. de Biserica Romană (anul 354), şi a fost preluată, mai apoi, şi de cea orientală (anul 375, în Bizanţ).
Această schimbare fusese explicată de către teologii timpului prin faptul că „simbolistica creştină tălmăceşte botezul drept naşterea spirituală, pe când naşterea propriu-zisă a lui Christos era numai cea materială”, urmând, astfel, ca pe 6 ianuarie să se sărbătorească Botezul Domnului – naşterea spirituală.
Pe teritoriul românesc, celebrarea sărbătorii Crăciunului debutează practic cu ţinerea postului. Intitulat Postul Crăciunului, pentru a-l deosebi de celalte postiri – mai mari, ori mai mici – de peste an, acesta durează fix patruzeci de zile şi, cum am aflat deja, data fixă a Naşterii Domnului fiind pe 25 decembrie, rezultă logic că şi debutul postului e tot o data fixă, respectiv, 15 noiembrie.
În finalul acestei postiri, se întâmplă un ciclu de trei zile de sărbătoare populară, respectiv zielele de 23 (ajunul Ajunului), 24 (Ajunul) şi 25 decembrie, Crăciunul.
În credinţa populară românească aceste trei zile sunt foarte importante pentru calendarul agricol al anului ce va să vină.
Primele două zile dintre cele trei abundă în practici de influenţare a recoltelor viitoare, la care se adaugă şi cele referitoare la liniştea, sănătatea şi sporul casei.
Crăciunul este o perioadă a tradițiilor și obiceiurilor transmise cu sfințenie din generație în generație.
Începând din prima zi de Crăciun, copiii umblă cu Steaua, cântând colinde care vestesc naşterea lui Iisus Hristos.
În unele zone, după Crăciun nu mai sunt lăsaţi copiii să mai colinde pentru a nu face bube.
Se spune că Dumnezeu a lăsat Crăciunul ca omul să fie în această zi sătul. În unele zone se spune că cine nu are porc gras de Crăciun, nu poate considera că a fost fericit în acel an.
De asemenea, este bine să mâncăm pește la micul dejun pentru a fi sprinteni tot anul.
Credincioșii care au rostit în dimineața praznicului o rugăciune înainte de micul dejun, apoi au mâncat pește, au reușit să realizeze ceea ce și-au dorit, pe parcursul anului nou, chiar în situații dificile.
Una dintre superstițiile de care țin cont toți credincioșii este aceea că în ziua de Crăciun nimeni nu are voie să se certe, să se supere și mai ales să lovească pe cineva.
Un alt obicei este acela ca oamenii să pună bani de argint în apa în care se spală, pentru a avea prosperitate şi sănătate în anul care vine.
De asemenea, în această zi sfântă, tradiția spune că e interzis cu desăvârșire să se spele rufe, să se măture casa și să se dea ceva cu împrumut.
Potrivit datinilor vechi, nu e voie ca animalele din gospodărie, fie că sunt animale, fie păsări, să nu fie hrănite pe săturate și să li se dea o bucată de aluat dospit, altfel se pot îmbolnăvi grav anul care vine.
Prima persoană care ne calcă pragul trebuie să fie un bărbat brunet. Acest oaspete aduce norocul în casa și în viața noastră.
Tradițiile strămoșești ne învață să evităm să primim în casa noastră un bărbat roșcat pentru că tot anul ne vom confrunta cu necazuri cauzate de intrigi și de abuzuri de tot felul.
În anumite zone ale țării se crede că zilele de 24, 25, 26 şi 27 decembrie corespund celor patru anotimpuri, iar cum va fi vremea în acestea, aşa vor fi şi anotimpurile din anul următor.