Un bărbat de 37 de ani, care desfășura activități de salubrizare în localitatea Țibucani a fost accidentat de mașină ieri, 14 august, în jurul orei 14:30.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Botești, conducea un autoturism în localitatea Țibucani, ar fi surprins și accidentat un pieton în vârstă de 37 de ani, din Petricani, ce s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii.” – a transmis Poliția Neamț.
Potrivit surselor noastre, pietonul desfășura activități de salubrizare și se afla sub influența alcoolului.
„Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul pietonului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – au mai transmis reprezentanții Poliției Neamț