Motociclist rănit grav în urma unui accident în Roman.


Zile de coșmar pentru motocicliști, pe raza județului Neamț. Joi (25 august), în urma unui accident petrecut pe raza orașului Roznov a rezultat decesul unui motociclist de 20 de ani din Săvinești (vezi articolul – AICI). În aceeași zi, un accident în localitatea Costișa a rezultat avarierea a trei autovehicole și rănirea unui motociclist (vezi articolul – AICI). Conform unui comunicat al IPJ Neamț, aseară (27 august), în Roman, un accident rutier s-a soldat cu rănirea gravă a unui motociclist.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În seara zilei de 27.08.2016, la intersecţia străzilor Ştefan cel Mare cu Mihai Viteazu, din Roman, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală gravă a unui motociclist.

Din primele cercetări se pare că, în timp ce o femeie de 56 de ani, din Roman conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare, ajunsă la intersecţia cu strada Mihai Viteazu şi-a schimbat direcţia de deplasare către stânga, fără a acorda prioritate de trecere unei motociclete condusă din sens opus de mers de către un tânăr de 28 de ani, cu care a intrat în coliziune. După impact, motociclistul a căzut pe partea carosabilă şi a fost acroșat de un alt autoturism condus pe strada Ştefan cel Mare de către un tânăr de 24 de ani, din Prahova.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Dan Mihail B.
PUBLICITATE