Motociclist băut, accident în Dumbrava Roșie

Un motociclist aflat sub influența băuturilor alcoolice a provocat un accident rutier ce a avut loc ieri, 10 august, în jurul orei 19:45, în localitatea Dumbrava Roșie.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Săvinești, ar fi condus o motocicletă neînmatriculată și ar fi efectuat manevre de ieșire din curtea unui imobil, situat pe strada Transformatorului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare căzând pe partea carosabilă.” – au transmis reprezentanții Poliției Neamț

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea bărbatului.

Potrivit polițiștilor, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul inducând o concentrație de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat și vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE