Moment istoric: Papa Francisc susține parteneriatul civil pentru persoanele de același sex

Într-o declarație revoluționară pentru Biserica Catolică, Papa Francisc a anunțat că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, în opoziție cu poziția oficială a Vaticanului în această privință, dar și cu cea a predecesorilor săi, relatează Agenția Catolică de Știri (Catholic News Agency) care citează un documentar difuzat pentru prima oară miercuri, la Roma.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Homosexualii au dreptul să fie parte a unei familii. Ei sunt copiii lui Dumnezeu și au dreptul la o familie. Nimeni nu ar trebui să fie alungat sau să fie făcut să sufere din această cauză”, a declarat Papa Francisc în acest documentar, vorbind despre abordarea sa în ce privește grija pastorală a Bisericii Catolice față de comunitatea LGBT, scrie digi24.ro.

Papa a spus apoi, clar, că se referă la implementarea prin lege a parteneriatului civil: „Trebuie să creăm o lege a parteneriatului civil. În acest fel, ei vor avea protecția legii. Eu m-am implicat în susținerea unor astfel de legi”.

Papa a discutat despre parteneriatul civil în documentarul „Francesco”, care a avut premiera în 21 octombrie, ca parte a Festivalului de Film de la Roma.

Documentarul prezintă abordarea Papei în legătură cu mai multe probleme sociale importante – în vorbele Suveranului Pontif, problemele „celor care se află la periferiile existențiale” – migranți, refugiați, săraci, dar și probleme precum rolul femeilor în societate, dar și atitudinea catolicilor asupra celor care se identifică ca membri ai comunității LGBT.

PUBLICITATE