Moldova va avea o nouă autostradă: Ploiești-Bacău-Pașcani

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că în urma rulării tuturor scenariilor în cadrul Modelului Național de Transport a rezultat ca variantă optimă implementarea la profil de autostradă a întregului sector Ploiești – Pașcani.

Studiul de Coridor realizat de către elaboratorii Studiului de Fezabilitate arată că cei 355 km de la Ploiești la Pașcani, pe relația Ploiești-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani ar trebui să fie autostradă și nu drum expres.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Așadar, vom avea încă o autostradă în Moldova, cel puțin pe hârtie și în studii de fezabilitate, pe lângă ”Autostrada Unirii”, care se află tot împotmolită în studii (vezi aici).

Potrivit analizei, relația între Muntenia și Moldova ar urma să fie deviată către noua infrastructură. „Conform simulărilor efectuate este de așteptat ca traficul să fie deviat în principal de pe DN1B și DN2. Scenariul include anii 2025, 2030, 2035, 2040, 2045 si 2050„, se arată în documentul celor de la CNAIR.

Studiul de trafic urmează a fi supus analizării si aprobării JASPERS, consultantul oficial al Comisiei Europene, si va sta la baza documentației necesare accesării fondurilor europene nerambursabile pentru faza de execuție a autostrăzii, notează g4media.ro

 

PUBLICITATE