Modernizarea comunei Girov, prioritate pentru candidatul PNL – Constantin Ciorsac

Comuna Girov este în pragul unei transformări majore sub conducerea lui Constantin Ciorsac, candidatul PNL Neamț la primărie. Principalele sale obiective includ modernizarea rețelei de apă și canalizare, asfaltarea drumurilor și extinderea rețelei de gaze, pentru a transforma comuna într-un model de dezvoltare și eficiență.

„Comuna Girov se află în centrul județului, pe malurile Cracăului, denumirea sa fiind de origine slavă. S-a numit cândva Jirova, Girova, Jiroul, toponim din slavonul „jrahs” care tradus înseamnă – „Apa Cracăului” sau din „Jirh”, „Fruct al fagului”.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Constantin Ciorsac este candidatul PNL Neamț pentru primăria Girov.” – transmite PNL Neamț

La vârsta de 63 de ani, inginer și antreprenor cu experiență vastă în domeniul construcțiilor și utilităților, Ciorsac are ca obiectiv principal modernizarea comunei și creșterea calității vieții pentru toți locuitorii săi.

„Domnul Ciorsac are 63 de ani și este inginer, absolvent al Institutul Politehnic din București și antreprenor cu o vastă experiență în construcții, rețele de apă, canal și gaz.

Cunoaște nevoile și problemele cu care se confruntă locuitorii comunei și își propune să aducă schimbările necesare, pentru a îmbunătăți calitatea vieții în comuna Girov.” – mai spune PNL Neamț

Proiectele pe care le propune sunt esențiale pentru dezvoltarea Girovului și includ modernizarea și extinderea rețelei de apă și canalizare, asfaltarea drumurilor și extinderea rețelei de gaze naturale în toată comuna.

Aceste inițiative vor fi susținute printr-un parteneriat strâns între Consiliul Județean Neamț, care va fi câștigat de George Lazăr, și Primăria Girov.

„Împreună, planifică să se axeze pe dezvoltarea infrastructurii și atragerea de fonduri europene pentru a susține creșterea economică și îmbunătățirea standardelor de viață.

Principalele proiecte pe care le are în vedere sunt:
1. Modernizare și extindere rețea de apă și canalizare în întreaga comună;
2. Finalizarea asfaltării drumurilor în întreaga comună;
3. Înființare și extindere rețea de gaze naturale în întreaga comună.

Într-un parteneriat, Consiliul Județean Neamț – George Lazăr și Primăria Girov – Constantin Ciorsac, cei doi își propun să se axeze pe dezvoltarea infrastructurii și atragerea de fonduri europene pentru dezvoltare. În acest sens, prioritățile sunt modernizarea infrastructurii rutiere județene și crearea unui centru gratuit pentru consultanță fonduri UE.

Îi dorim mult succes colegului nostru și vă invităm să îl susțineți și dumneavoastră!” – mai recizează PNL Neamț

PUBLICITATE