Misiuni ISU Neamț – cal căzut într-un puț și o persoană „fictivă” blocată în apartament


Pompierii nemțeni au avut ieri două misiuni. Prima intevenție a fost pentru degajarea unui cal de aproximativ 400 kg dintr-un puț din localitatea Munteni (comuna Văleni). Pentru cea de doua intervenție, după ce au fost anunțați că o persoană a rămas blocată într-un apartament din Roman și au intrat în locuință, pe geam, au constat că proprietarul, de fapt, nu era acasă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Misiune salvare animal

Miercuri, 24.08.2016, la ora 08:09, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la SNUAU „112”, că în localitatea Munteni din comuna Văleni, un cal a căzut și a rămas blocat într-un puț cu adâncimea de aproximativ șase metri. La locul producerii evenimentului s-au deplasat șapte subofițeri cu o autospecială de lucru și spumă de capacitate medie din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman. Pompierii salvatori au acționat pentru degajarea calului, de aproximativ 400 de kilograme, din puțul în care acesta căzuse. În urma intervenției, calul a fost salvat.

Misiune deblocare ușă

Miercuri, 24.08.2016, la ora 13:38, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la SNUAU „112”, cu privire la o persoană rămasă blocată în apartamentul proprietate personală din municipiul Roman. La adresa menționată de apelant s-au depalsat șase subofițeri cu o autospecială de lucru cu apă și spumă de capacitate medie din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman. Pompierii militari au intrat în imobil pe geam, însă au constat că proprietarul nu era acasă.

Dan Mihail B.
PUBLICITATE