Misiune de deblocare ușă în Roman. Un bărbat a fost găsit mort în apartament

Sâmbătă, 2 iunie, în jurul orei 16:30, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat, prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență „112”, pentru a interveni într-o misiune de deblocare ușă la un apartament din municipiul Roman, situat pe str. Sucedava, bl. 30. 

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Un echipaj specializat, de la Detașamentul de Pompieri Roman, s-a deplasat la fața locului și a deblocat ușa apartamentului.

În interior, salvatorii au găsit o persoană decedată, cu semne vizibile de lividități cadaverice, de sex masculin, cu vârsta de 63 de ani.

Cadavrul bărbatului va fi preluat de Medicina Legală pentru efectuarea anchetei specifice în astfel de cazuri.

PUBLICITATE