Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, vizită de lucru în Neamț

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a efectuat o vizită de lucru în județul Neamț, astăzi, 4 decembrie, alături de conducerea PNL Neamț. 

În cadrul acestei vizite, liberalii nemțeni au susținut importanța colaborării între administrația publică centrală, locală și mediul de business pentru a asigura predictibilitatea și stabilitatea fiscală.

Senatorul PNL Neamț, Eugen Țapu Nazare, a subliniat că partidul lor va milita pentru menținerea sau reducerea taxelor, considerând esențială această măsură în contextul crizei economice.

Am început o agendă foarte densă, de azi de dimineață de la ora 8:00, cu vizite la operatori economici din industrie și din servicii. Am fost la Kober, la Dumbrava Roșie la o companie în domeniul lemnului, apoi la Autonom. Bineînțeles că discuția cu mediul de afaceri pentru noi, pentru PNL, este deosebit de importantă pentru că mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate, însemnând evident ca taxele, pentru că suntem într-o criză economică globală, să nu crească și dacă nu le putem scădea atunci măcar să rămână la același nivel și în niciun caz să le creștem. De aceea atât timp cât PNL va fi la guvernare, indiferent de parteneri, vom milita pentru scăderea taxelor sau înghețarea taxelor dacă nu le putem scădea.” – a punctat senatorul PNL Neamț, Eugen Țapu Nazare

George Lazăr, președintele PNL Neamț, a accentuat necesitatea investițiilor consistente pentru prevenirea efectelor inundațiilor și îmbunătățirea condițiilor în comunitățile afectate.

„Îi mulțumesc lui Mircea Fechet pentru prezența de astăzi în județul Neamț. E prietenul nostru, e colegul nostru liberal, președintele PNL Bacău, Ministrul Mediului în România, un bun coleg și un om care s-a arătat tot timpul deschis față de problemele pe care i le-am prezentat ori de câte ori autoritățile publice locale sau conjunctura a făcut să intervenim pe lângă domnia sa pentru a sprijini județul Neamț sau problemele pe care le am identificat aici.

Vizita de astăzi îmbracă două aspecte principale. Pe de-o parte ceea ce noi, liberalii, spunem de foarte mult timp o spunem și astăzi răspicat și asta e menirea noastră sau vocația noastră politică, de a crea un parteneriat solid, transparent și corect între ceea ce înseamnă mediul politic pe de o parte, mediul administrativ de conducere și tot ceea ce presupune zona antreprenorială ceea ce înseamnă mediul de business. E nevoie de un parteneriat asumat, un parteneriat public deschis, de predictibilitate, de viziune, de ajutor între autoritatea centrală, județeană, locală, după caz și ceea ce înseamnă mediul de afaceri. De asta am participat azi la câteva vizite importante pentru că avem, cred, principalul sau dacă nu singurul producător de centrale de încălzire din țară și aici mă refer la domnul Aurel Kober de la firma Kober. A fost o discuție foarte bună și consistentă între domnul ministru și CEO de la Kober. Am fost la un producător de specialitate în ceea ce înseamnă semifabricate din derivate din industria lemnului, paleți și peleți. E cel mai mare producător din județul Neamț astăzi și de altfel o întâlnire foarte bună cu frații Ștefan, cu familia Ștefan, cei care sunt proprietarii companiei Autonom, o companie de succes, prima în topul financiar al județului Neamț, o companie de renume național.

În partea a doua a vizitei domnului ministru vom avea discuții și întâlniri în teren de data asta cu mai multe autorități publice locale. Am început cu primăria Piatra-Neamț, continuăm cu vizite la Pângărați, Ceahlău, Poiana Teiului, Farcașa, Borca. Acolo vorbim de vizite în teren cu specific de data asta pe mediu și pentru tot ceea ce înseamnă zona apelor pentru că avem acolo o zonă cu foarte mulți torenți care din decursul anilor au pus probleme și de altfel regularizări de râuri pe zona Ceahlău și pe zona Borca care la fel sunt o parte din ele sunt investiții finalizate o parte neceistă intervenții pentru modernizare, pentru intrarea într-un flux normal al lucrurilor. Și acest lucru îl putem face doar printr-un parteneriat între autoritatea publică locală și Ministerul Mediului.

Astfel consider că venim în ajutorul autorităților publice locale pentru că e nevoie de deschidere, e nevoie de investiții, e nevoie ca lucrurile să meargă înainte, e nevoie de a crea acea comuniune între administrația publică centrală și cea locală pentru a găsi fondurile, pentru a identifica obiectivele prioritare acolo unde sunt nevoie de investiții și de a crearea aceste oportunități economice financiare să se întâmple pentru că până la urmă vorbim acolo, pe zona de munte, de probleme pe care oamenii și comunitățile le au de foarte mulți ani în urmă și din păcate investițiile până în momentul de față au lipsit.

Nu e normal, zic eu, într-o țară civilizată, doar să vii să repari după fiecare inundație, să vii să aloci banii în regim de urgență, mă refer la fonduri de la guvernul României și tot timpul se repari ce au stricat viiturile ce s-a degradat în urma aluviunilor venite de pe torenți sau în urma ieșirii râurilor sau părurilor din albie, ci e nevoie să facem investiție consistentă, o investiție care să-ți garanteze că următorii 15, 20, 30, 50 de ani acolo chiar dacă ai viituri, chiar dacă ai ploi torențiale, nu mai ai acele probleme pe care le ai aproape an de an și în urma cărora trebuie să intervii. Dacă facem și un calcul corect e mult mai ieftin dacă ne gândim în timp pe termen mediu și pe termen lung să faci o dato o investiție corectă, chiar dacă e o sumă mai mare, decât să vii să repari și să aloci bani an de an, an de an, pentru a înlătura efectele inundațiilor.” – a declarat George Lazăr, președintele PNL Neamț.

Ministrul Fechet a subliniat importanța implicării în dialog direct cu cetățenii și autoritățile locale pentru a înțelege mai bine problemele specifice și pentru a găsi soluții durabile.

„E adevărat că domnul președinte George Lazăr când m-a invitat în județul Neamț mi-a zis că nu va fi o vizită ușoară. Poate nu va fi așa cum se întâmplă de obicei în alte județe pentru că județul Neamț, dincolo de potențialul formidabil pe care îl are și dincolo de toată specificitatea acestui județ, mă refer aici la biodiversitate, la pături la bazinele hidrografice, la chestiuni care țin de Ministerul Mediului, vine bineînțeles la pachet și cu foarte multe provocări, cu foarte multe probleme ce trebuiesc rezolvate și din acest punct de vedere țin să-i mulțumesc președintelui Lazăr, domnului secretar de stat al ministerului Energiei pentru această invitație pe care mi-a adresat-o spunându-i că încerc în calitate de ministru, de coleg de guvern, de vecin pentru că am venit de la Bacău, să mă familiarizez oricât de des pot cu problemele în comunitățile locale, pentru că așa cred eu că e cel mai bine, nu doar să înțelegi cum trebuie rezolvate aceste probleme dar mai ales e cel mai simplu mod de a le înțelege în detaliu.

Mă bucur să am astăzi ocazia să vizitez multe comunități locale. Domnul Lazăr, domnul senator Țapu-Nazare a exemplificat o parte dintre comunitățile locale pe care le voi vizita și sper să am ocazia să discut nu doar cu reprezentanții cu primarii, dar mai ales să discut cu cetățenii, să vedem exact ce anume avem de făcut ,fie că discutăm despre risc de inundații, fie că discutăm despre corecții de torenți, fie că discutăm despre gestionarea biodiversității și județul Neamț este, slavă Domnului, un județ extrem de bogat în parcuri naturale și în parcuri naționale, fie că discutăm despre managementul fondului forestier despre modul în care ne protejăm mai bine pădurile și multe alte lucruri pe care sunt convins că le vom face astăzi aici.” – a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet

Ministrul Mediului a mai punctat importanța sistemului Garanție-Returnare, amintind de imaginea lacului Bicaz acoperit de zeci și sute de mii de peturi, an de an.

PUBLICITATE