La data de 28 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați de către o femeie, de 34 de ani, din Dulcești, cu privire la faptul că, la data de 27 septembrie 2021, în jurul orei 15.00, fiica sa MOROȘANU ALEXIA IONELA, în vârstă de 14 ani, a plecat în mod voluntar de domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmente: înălţime – 1.70 metri, greutate – 60 de kilograme, ochi căprui, păr roșcat, fără semne particulare.
La momentul dispariției aceasta era îmbrăcată cu un tricou negru, pantaloni tip jeans negri, fiind încălțată cu adidași negri.
Polițiștii au efectuat verificări pe raza localității Dulcești, precum și a localităților limitrofe, în vederea depistării acesteia.
Orice persoană care poate oferi informaţii ce pot conduce la depistarea persoanei căutate, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție