Un minor de 16 ani a fost prins de polițiști în timp ce conducea beat și fără permis.
„La data de 3 august, în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier pe DN 12C, pe raza localităţii Bicazu Ardelean, au depistat în trafic, un autoturism, condus de un minor, de 16 ani, din aceeași localitate.” – au transmis reprezentanții Poliției Neamț
ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
Potrivit acestora, minorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.” – mai spun polițiștii
PUBLICITATE