Minor de 16 ani, beat, accidentat de o tânără șoferiță

La data de 25 noiembrie, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 15, în localitatea Vaduri.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce o tânără de 19 ani, din Bicaz, ar fi condus un autovehicul în localitatea Vaduri, ar fi surprins și accidentat un minor de 16 ani, din Alexandru cel Bun, ce se deplasa, în calitate de pieton, pe partea carosabilă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul pietonului.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE