Ministrul Sănătății: Când se poate ajunge la carantinarea zonei

În momentul în care vor fi 3 cazuri la 1000 de locuitori, se poate ajunge la carantinarea unui cartier sau a unei localități, a declarat, astăzi, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la Digi24

Putem avea la un moment dat, în care creșterea o impune, și o izolare sau o carantinare a unei zone, a unui cartier. Dacă avem unități medicale în care nu se mai poate desfășura activitate non-COVID, se pot transforma acele unități în unități pentru terapie suport COVID.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Dacă avem nevoie de personal, o să începem să detașăm personal (asistent medical sau medic). Sunt adaptări pe care le facem pentru a gestiona focarele care există în acest moment sau o suprapopulare a unor unități sanitare”, a spus Tătaru.

Noi urmărim creșterea numărului de cazuri care este mai accentuată în anumite zone.

De exemplu, în Vaslui, la testarea a 100 de români care lucrau la un abator de păsări, 59 au fost pozitivi.

Sunt focare care se întâlnesc la unități medicale (Galați, zona Argeș). (…)

Noi avem în studiu foarte multe focare. În momentul în care vedem o creștere exagerată sau exponențială a numărului de cazuri într-o anumită zonă, noi avem și parametri. La 3 cazuri noi la 1000 de locuitori, se poate ajunge la carantinarea acelei zone, acelui cartier sau acelei localități”, a spus ministrul.

PUBLICITATE