Ministrul Muncii, despre legea salarizarii: Până la pragul de 4.000 lei, salariile se dublează

Ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, a declarat ca de luni incep discutiile cu sindicatele din ordinea publica si sanatate despre legea salarizarii unitare, urmand ca veniturile pana la pragul de 4.000 lei sa se dubleze, iar cele care depasesc acest nivel sa se majoreze cu 45%, notează Hotnews.ro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Suntem in discutii pe legea salarizarii unitare. De luni incepem sa avem intalniri cu sindicatele, primele care vor intra la discutii vor fi sindicatele din ordinea publica si din sanatate”, a afirmat ministrul, potrivit News.ro.

Intrebata daca ar putea aparea modificari la proiectul legii salarizarii unitare, in conditiile in care sindicalistii si-ar dori anumite schimbari, Olguta Vasilescu a spus ca Ministerul Muncii este deschis la orice dezbatere, dar nu vrea sa modifice proiectul.

De asemenea, Vasilescu a sustinut ca nu poate da un termen fix, deoarece trebuie sa aiba loc o serie de discutii cu sindicalistii.

„Nu pot sa va dau o data concreta, pentru ca trebuie sa avem mai intai discutii cu sindicatele, dar, cel mai clar, este termenul pe care il avem si in programul de guvernare, ca va trebui sa fie adoptata pana la data de 1 iulie anul acesta”, a completat vicepresedintele PSD.

Chestionata in continuare cu cat se vor majora veniturile potrivit noii legi a salarizarii, Olguta Vasilescu a spus ca „sunt mai multe praguri”.

„Pana la pragul de 4.000 lei salariile se dubleaza, dupa 4.000 lei este o crestere cu 45% a salariilor, iar dupa pragul de 7.000 lei sunt cresteri, dar nu foarte mari”, a adaugat ministrul.

In ceea ce priveste pensiile, Vasilescu a precizat ca „urmatoarea majorare este de la 1 iulie pentru absolut toti pensionarii din Romania, cand creste punctul de pensie la 1.000 lei”.

sursa: hotnews.ro
PUBLICITATE