Mii de credincioși prezenți la hramul Mănăstirii Neamț, alături de Mitropolitul Teofan

Sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos a adunat cu prilejul hramului istoric mii de credincioși din întreaga țară, Mănăstirea Neamț, cea mai veche așezare monahală din Moldova, «Ierusalimul ortodoxiei române», a primit în casa sa pelerini veniți din țară dar și din străinătate.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Slujbele rânduite cu ocazia praznicului împărătesc au început de miercuri seara, 16 mai 2018, unde a fost oficiată Slujba Privegherii, iar astăzi, 17 mai 2018, s-a săvârșit Sfânta Liturghie sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.

Pe lângă participarea la sfintele slujbe cu ocazia Înălțării Domnului, credincioșii prezenți la hramul istoric al Mănăstirii Neamț s-au putut închina la moaștele Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi, ale Sfântului Simeon de la Muntele Minunat şi ale Sfântului Necunoscut.

De asemenea, închinătorii s-au putut ruga Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, icoană ce datează din anul 665, pictată în Lida și dăruită de împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul domnitorului moldovean Alexandru cel Bun, în anul 1429.

Mai multe puteți citi – AICI

sursa articol: mmb.ro
sursa foto: Facebook / Daniel Coarnă
PUBLICITATE