Miercuri, 25 octombrie, ceremonie militară la Piatra-Neamț cu prilejul Zilei Armatei României

Miercuri, 25 octombrie, pietrenii sunt invitați la ceremonia militară cu prilejul Zilei Armatei României ce va avea loc pe platoul Curții Domnești. Cu această ocazie, se vor desfășura activități de survol cu aeronave militare, cu aeronave IAR 99 si IAR330 (elicoptere) în intervalul orar 10:00 – 14:30.

„Avem plăcerea de a vă invita să participaţi în data de 25 octombrie 2023 începând cu ora 12.30, pe Platoul Curtea Domnească din municipiul Piatra Neamţ, la ceremonia militară organizată de militarii garnizoanei Piatra Neamţ cu prilejul Zilei Armatei României.” – transmit reprezentanții Centrului Militar Judeţean Neamţ

Activitatea se va desfăşura după următorul program:

  • prezentarea onorului şi raportului, salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski”, trecerea în revistă şi salutul formaţiei;
  • intonarea imnului naţional al României;
  • oficierea serviciului religios;
  • alocuţiunile oficialităţilor;
  • spectacol artistic, cu mesaj patriotic, susţinut de formaţia corală a Centrului pentru Cultură şi Arte ,,Carmen Saeculare” Neamţ, alcătuită din membrii Grupului vocal ,,Floare de colţ” şi Ansamblului de cântece populare ,,Nemţişorul”;
  • defilarea Drapelului de Luptă şi gărzii de onoare, a militarilor din cadrul Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski” şi Centrului Militar Judeţean Neamţ.

Pe timpul ceremoniei, dacă vremea este favorabilă, aeronave aparţinând Bazei 95 Aeriene ,,Erou Căpitan Aviator Alexandru Şerbănescu” din Bacău, vor survola Platoul Curtea Domnească.

„În fiecare an, la 25 Octombrie, poporul român sărbătoreşte Ziua Armatei. Ziua de 25 Octombrie se înscrie astfel, alături de alte sărbători cu specific militar – Ziua Forţelor Terestre, Ziua Aviaţiei, Ziua Marinei, zilele diferitelor arme şi specialităţi – în categoria acelor momente aniversare la care participă, sub diferite forme, nu doar cei îmbrăcaţi în uniforma militară, ci toate segmentele societăţii civile.

Mihail Sadoveanu spunea: «Armata românească înfăţişează stăruinţele şi jertfele strămoşilor noştri, înfăţişează straja care a îngăduit în vremuri Apusului să se civilizeze. Armata noastră a fost tare prin sufletul ei şi prin dreptatea pe care o apără».” – este mesajul Centrului Militar Judeţean Neamţ

PUBLICITATE