METEO: Vești bune de la meteorologi! Vremea se încălzește

În această noapte, în cea mai mare parte a țării valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale. Cerul va fi temporar noros și local se va semnala ceață asociată cu depunere de chiciură și posibil burniță, local în Oltenia, Muntenia și Moldova și izolat în celelalte regiuni. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în Banat și în zona montană aferentă, dar și pe crestele din rest, în special din Carpații Meridionali, unde la rafală se vor depăși 70 km/h, astfel zăpada va fi spulberată. Temperaturile minime se vor situa, în general, între -11 și 1 grad.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Luni vremea se va încălzi în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult noros, exceptând nord-vestul și centrul, unde în cursul zilei va fi variabil. Îndeosebi spre seară și noaptea în jumătatea de vest, temporar vor fi precipitații slabe mai ales sub formă de ploaie, iar la munte mixte. În restul teritoriului, doar cu totul izolat vor fi ploi slabe sau burniță și mai ales în Oltenia, Muntenia și Moldova local se va semnala ceață. Pe arii restrânse vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, unde la rafală va depăși 80 km/h spulberând zăpada, în Banat, dar trecător și la cote mai reduse și în regiunile estice și sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -1 și 9 grade, iar cele minime între -8 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 5…6 grade pe litoral.

Marți vremea va continua să se încălzească în sud-estul țării, unde va fi cald pentru această perioadă, în timp ce, în rest valorile termice diurne se vor situa în jurul mediilor multianuale. Cerul va fi mai mult noros și temporar se vor semnala precipitații, predominant sub formă de ploaie, în general slabe cantitativ, ziua în Banat, Oltenia, local în Muntenia și Transilvania și pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar noaptea îndeosebi în sudul, centrul și nord-estul teritoriului.  În zonele de munte vor fi ploi și lapoviță, iar la peste 1400 m altitudine va ninge.  Pe arii restrânse se va forma polei, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a intervalului în Moldova și estul Transilvaniei. În regiunile extracarpatice și izolat în rest, mai ales dimineața și noaptea se va semnala ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane unde trecător va mai spulbera zăpada, dar și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 10 grade, mai ridicate în Dobrogea până spre 12…14 grade, iar cele minime se vor situa, în general între -4 și 6 grade.

Miercuri vremea va fi în general închisă. Local și temporar vor fi precipitații mai ales sub formă de ploaie, dar în primele ore ale intervalului și din nou noaptea în vestul, centrul, nordul și nord-estul țării, trecător vor fi și sub formă de lapoviță și posibil ninsoare. La munte precipitațiile vor fi mixte. Probabilitatea pentru cantități de apă însemnate va fi mai ridicată pentru dealurile subcarpatice din sud și zona Carpaților Meridionali. Izolat vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei și în jur de 13 grade în sud-estul Munteniei și în Dobrogea continentală, iar cele minime între -2 și 5 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață.

Joi vor fi înnorări și temporar se vor semnala precipitații, în general slabe, în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie în sudul țării și mixte în rest. Izolat vor mai fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în sud-est și pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 3 și 11 grade, iar cele minime între -2 și 6 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

În weekend regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele climatologic specifice perioadei. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată la începutul și sfârșitul intervalului.

PUBLICITATE