METEO: Temperaturi record pentru această perioadă

Luna trecută a fost cea mai caldă lună octombrie înregistrată vreodată, potrivit datelor publicate, marţi, de către Serviciul de monitorizare a schimbărilor climatice din Uniunea Europeană.

La nivel global, temperaturile au fost cu 0.69 grade Celsius mai ridicate decât normalul pentru luna octombrie între anii 1981 şi 2010.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În plus, octombrie 2019 a fost cu 0.01 grade Celsius mai caldă decât luna octombrie a anului 2015.

De asemenea, recorduri de temperaturi au fost doborâte şi în septembrie, iar iulie a fost cea mai fierbinte lună de când se fac măsurătorile de temperaturi.

Nici începutul lunii noiembrie nu s-a lăsat mai prejos.

Zilele acestea, în țara noastră s-au înregistrat temperaturi neobișnuit de ridicate, demne de zilele de vară.

Ieri, spre exemplu, s-au înregistrat chiar și 26…27 de grade Celsius în multe dintre regiunile țării.

La Neamț, temperaturile au ajuns până la 23 de grade Celsius iar pe Ceahlău s-au înregistrat peste 7 grade Celsius.

PUBLICITATE