METEO: Neamț, sub Cod portocaliu. Ploi, vânt puternic și ninsori la munte (13-14 octombrie)

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, două avertizări meteo Cod galben de intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 13 octombrie, ora 12:00 – 13 octombrie, ora 21:00
Fenomene vizate: intensificări puternice ale vântului

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În intervalul menționat, în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va sufla tare, cu viteze la rafală de peste 120…130 km/h.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 13 octombrie, ora 10:00 – 13 octombrie, ora 21:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică

În intervalul menționat, vântul va sufla tare la munte, cu rafale de peste 90…100 km/h, cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali și Orientali. Temporar vor fi intensificări și în restul țării, cu viteze în general între 55…65 km/h, iar local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova de peste 70…85 km/h.

În cea mai mare parte a țării temporar va ploua. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în regiunile sudice, estice și centrale vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Notă: Vremea se va răci accentuat în vest, sud-vest și local în centru, unde va deveni deosebit de rece pentru această dată, iar în zona montană înaltă, trecător, se vor semnala precipitații mixte.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 13 octombrie, ora 21:00 – 14 octombrie, ora 18:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului

În intervalul menționat, în zona Munților Apuseni și în Carpații Orientali vântul va sufla tare, cu viteze ce vor depăși 90…100 km/h.

În Maramureș, cea mai mare parte a Crișanei și în nord-vestul Transilvaniei, temporar vor fi intensificări, cu rafale în general de 55…65 km.

Notă: În cursul nopții de marți spre miercuri și pe parcursul zilei de miercuri, pe crestele Munților Apuseni și ale Carpaților Orientali se vor mai semnala precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

PUBLICITATE