METEO: Cum va fi VREMEA până pe 8 noiembrie în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 26 OCTOMBRIE – 08 NOIEMBRIE 2020

MOLDOVA

Până în data de 30 octombrie, temperaturile se vor menţine mult mai ridicate decât cele specifice la sfârşit de octombrie (medii ale maximelor de 14…19 grade şi ale minimelor de 7…11 grade).

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Va urma o răcire accentuată, în perioada 31 octombrie – 02 noiembrie, determinând un regim termic apropiat de cel normal, respectiv 10…13 grade ziua şi 3…5 grade noaptea, mediat regional.

Variaţii termice sunt estimate şi pentru a doua săptămână de prognoză, dar temperaturile vor fi în general în jurul celor climatologic specifice începutului de noiembrie.

Ploi mai frecvente vor fi în jurul datei de 30 octombrie, iar în celelalte zile din interval va ploua în general slab şi doar cu caracter local.

LA MUNTE

Intervalul va debuta cu vreme mai caldă decât ar fi normal, cu maxime în medie de 8…14 grade și minime pozitive în cea mai mare parte a zonei montane.

Din 30 octombrie însă, răcirea vremii va fi accentuată, astfel că temperaturile vor deveni apropiate sau chiar mai scăzute decât mediile multianuale, cu 2…6 grade ziua şi valori sub pragul de îngheţ noaptea.

Estimările pentru cea de-a doua săptămână indică un regim termic în jurul celui climatologic specific la începutul lunii noiembrie.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 30 octombrie – 02 noiembrie, perioadă când la altitudini mari vor fi şi ninsori sau lapoviţă.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE