METEO: Cum va fi VREMEA până pe 7 octombrie. Prognoza meteo pe două săptămâni

Vremea va intra într-un proces de răcire pe durata acestei săptămâni, la nivelul întregii ţări, însă, spre finalul lunii septembrie, valorile termice vor fi din nou în creştere, iar în ceea ce priveşte regimul pluviometric condiţiile de apariţie a ploilor vor apărea din data de 2 octombrie, arată prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul 27 septembrie – 4 octombrie, dată astăzi (24 septembrie) publicităţii de Administraţia Naţională de Meteorologie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL  24 septembrie – 7 octombrie 2018

MOLDOVA

Intervalul va debuta cu un regim termic caracterizat de valori mult mai mici decât cele climatologic specifice, astfel că maximele se vor situa în ecartul mediu de 13…17 grade, iar minimele de 2…6 grade. După un scurt interval de încălzire, ce se va concretiza în temperaturi în jurul celor normale, va urma o perioadă cu variații de la o zi la alta, regimul termic menținându-se totuși în general apropiat de mediile multianuale. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată în jurul datei de 29 septembrie și din nou în intervalul 2-6 octombrie.

LA MUNTE

Intervalul de referință va debuta cu o vreme în răcire, caracterizată de valori de temperatură sub cele normale pentru această perioadă din an, cu maxime, în medie, de 4…9 grade și minime negative în toate masivele montane. Încălzirea vremii din intervalul 28-29 septembrie se va concretiza prin temperaturi apropiate de cele climatologic specifice. Ulterior, deși sunt de așteptat variații termice de la o zi la alta, probabilitatea pentru menținerea temperaturilor într-un ecart mediu în jurul celui obișnuit la început de octombrie va fi relativ ridicată.
Ploi slabe, locale, vor fi la începutul intervalului de referință, când, la peste 1800 m altitudine, pot apărea precipitații mixte. Apoi, probabilitatea să plouă în majoritatea masivelor va fi mai ridicată în jurul datei de 29 septembrie și în perioada 2-5 octombrie.

Prognoza meteo pentru toate regiunile – AICI

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

PUBLICITATE