METEO: Cum va fi VREMEA până pe 25 octombrie în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 12 – 25 OCTOMBRIE 2020

MOLDOVA

În prima săptămână de prognoză, vor fi alternaţe între zilele caracterizate de o vreme mai rece (în special în 14 şi 18 octombrie) când media maximelor va fi de 13…17 grade, iar a minimelor de 3…6 grade şi perioade cu valori peste cele normale în luna octombrie, în care la amiază vor fi valori de 19…23 de grade, iar noaptea 7…12 grade.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Cea de-a doua săptămână va debuta cu vreme apropiată de normalul perioadei din an, cu maxime de 14…16 grade şi minime de 4…7 grade, mediat regional, ulterior fiind estimate temperaturi în creştere.

Ploile vor fi pe arii mai extinse şi local moderate cantitativ în jurul datei de 13 octombrie şi din nou în perioada 16-17 octombrie, iar în restul intervalului de referinţă, probabilitatea de apariție a ploilor va fi mult mai scăzută.

LA MUNTE

Vremea va fi relativ rece în perioada 13-14 octombrie şi în intervalul 18-20 octombrie, când vor fi valori negative de temperatură pe timpul nopţilor, iar la amiază în medie 2…8 grade.

În restul zilelor din interval va fi o vreme răcoroasă, specifică de altfel lunii octombrie, cu maxime de 6…13 grade şi minime de 1…6 grade.

Ploi local însemnate cantitativ se vor semnala pe arii extinse în perioada 12-13 octombrie, când la altitudini mari vor fi şi precipitaţii mixte.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi din nou în creştere în intervalul 16-17 octombrie, dar mult mai scăzută în restul zilelor din intervalul de referinţă.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE