METEO: Cum va fi VREMEA până pe 23 februarie

Vremea va intra într-un proces de încălzire pe parcursul următoarelor două săptămâni (10 – 23 februarie), când maximele vor atinge valori de 14 – 16 grade Celsius în majoritatea zonelor, în timp ce precipitaţiile vor fi însemnate cantitativ, cu excepţia zonelor montane, unde cantităţile se anunţă a fi moderate.

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 10 – 23 februarie

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

MOLDOVA

În cea mai mare parte a intervalului de prognoză valorile termice se vor situa peste mediile multianuale.

Valorile maxime de temperatură pentru prima săptămână vor fi, în general, de 6…8 grade, iar pentru a doua săptămână de 9…10 grade, cu excepția zilelor de 17 și 18 februarie când sunt prognozate 12…14 grade.

Media minimelor va fi de 2 grade în prima zi, apoi cu mici variații de la o noapte la alta, vor fi valori cuprinse între -3 și 0 grade.

După 18 februarie, în medie, vor fi minime ușor pozitive, dar nu mai ridicate de 2…3 grade.

Trecător vor fi precipitații slabe cantitativ în perioada 10 – 14 februarie. Ulterior probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi în general redusă.

LA MUNTE

Intervalul va debuta cu valori termice diurne în medie regională de 2…3 grade, însă, până spre finalul primei săptămâni, se vor înregista maxime în general negative ce se vor situa în jurul valorii de -2 grade.

Pentru 17 și 18 februarie sunt prognozate maxime ce pot atinge în medie 4…6 grade, apoi acestea vor scădea până în jurul valorii de zero grade.

Temperaturile minime se vor menține predominant negative pe tot parcursul intervalului, cu cele mai scăzute valori între 12 și 16 februarie, când media va fi de -8…-6 grade, dar și cu valori mai ridicate spre zero grade, în ziua de 18 februarie.

Temporar se vor semnala precipitații pe arii mai extinse și în general moderate cantitativ în perioada 10 – 12 februarie, dar și în ziua de 14 februarie.

În 15 și 16 februarie, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi redusă, urmând să crească din nou după data de 17 februarie.

PUBLICITATE