METEO: Cum va fi VREMEA până pe 2 august în regiunea Moldovei și la munte

Vremea prognozată în următoarele două săptămâni va fi în general călduroasă, cu maxime termice de 30 de grade Celsius şi peste în anumite regiuni, dar perioadele în care aversele îşi vor face simţită prezenţa nu vor lipsi atât după data de 22 iulie, cât şi spre finele acestei luni.

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 20 iulie – 2 august

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

MOLDOVA

Până în data de 24 iulie, media temperaturilor maxime va oscila în jurul a 28 de grade, iar în următoarele două zile va crește la 30 de grade.

În cea de-a doua săptămână, maximele termice se vor situa, în medie, între 29 și 31 de grade.

Media temperaturilor minime va fi în jurul a 16 grade în primele trei nopți, scăzând ușor spre 14 grade pe 24 iulie, urmând ca până pe 2 august să se mențină în apropierea valorii de 16 grade.

Probabilitatea mai mare pentru averse va fi în intervalele 20-21 iulie și în unele zile ale cele de-a doua săptămâni.

LA MUNTE

În prima săptămână, media maximelor termice se va situa între 16 și 19 grade, iar a minimelor între 8 și 10 grade.

În cea de a doua săptămână, temperaturile maxime se vor menține, în medie, în jurul a 20 de grade, iar media minimelor va fi cuprinsă între 10 și 12 grade.

Vor fi posibile averse în fiecare zi ale celor două săptămâni, cu o probabilitate mai ridicată pentru cantități local mai însemnate în intervalele 23-24 iulie și 27-29 iulie.

PUBLICITATE