METEO: Cum va fi VREMEA până pe 15 martie

Temperaturile se vor menţine peste mediile normale ale perioadei în următoarele două săptămâni, iar regimul pluviometric rămâne deficitar în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia.

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 2 – 15 martie

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

MOLDOVA

Valorile termice diurne vor crește în primele 3 zile, astfel încât media maximelor va ajunge la 18 grade, în data de 4 martie.

Ulterior, temperatura va marca o scădere treptată, ajungând la valori de 7…8 grade pe 7 martie, după care se va menține la medii de 9…12 grade.

Regimul termic nocturn se va caracteriza și el prin valori peste mediile multianuale specifice perioadei în mare parte din interval, cu minime ale căror medii vor fi între 1 și 3 grade, exceptând datele de 4 și 5 martie, când minimele vor atinge medii de 5…7 grade.

Regimul pluviometric va fi în general deficitar, cu o probabilitate mai mare de precipitații în unele zile din intervalul 6–9 martie.

LA MUNTE

În primele trei zile din intervalul celor două săptămâni, vremea va fi caldă, cu temperaturi diurne ce vor atinge, în medie, 6…9 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va ajunge la 0 grade spre finalul primei săptămâni.

Începând din 9 martie, vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât media maximelor se va situa între 1 și 4 grade.

Regimul termic nocturn se va menține ridicat pentru această regiune, concretizat prin valori medii de -2…-5 grade, mai mari spre 3…4 grade până pe 4 martie.

Temporar vor fi precipitații mixte aproape zilnic, iar probabilitatea ca acestea să devină în general moderate cantitativ va fi mai mare în intrervalul 3-6 martie.

PUBLICITATE