METEO: Cum va fi VREMEA până pe 1 august în regiunea Moldovei și la munte

ESTIMAREA EVOLUŢIEI VALORILOR TERMICE ŞI A PRECIPITAŢIILOR
ÎN INTERVALUL 19 IULIE – 1 AUGUST 2021

MOLDOVA

Vremea se va răcori în primele zile ale intervalului de prognoză, astfel încât temperaturile maxime vor scădea de la o medie regională de 30 de grade în prima zi, până la 25 de grade pe 21 iulie, în timp ce minimele vor atinge o valoare medie de 15 grade între 22 și 25 iulie, pornind de la 20 de grade în prima noapte.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ulterior, vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, astfel încât, pentru ultima săptămână din iulie, sunt estimate maxime, în medie de 30…32 de grade și minime de 16…19 grade.

Ploi pe arii extinse și local însemnate cantitativ se vor semnala în primele zile ale intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru averse va crește după 28 iulie, iar în restul intervalului va fi redusă.

LA MUNTE

Temperatura va fi în scădere treptată în primele zile ale intervalului, iar vremea va deveni răcoroasă în perioada 21 – 24 iulie, cu o medie a valorilor maxime de 16…17 grade, pornind de la 22 de grade în prima zi și minime de 8…10 grade.

După acest interval se va reveni la un regim termic apropiat de normele climatologice, respectiv maxime, în general, de 20…22 de grade și minime în jur de 12 grade.

În primele zile ale intervalului instabilitatea atmosferică se va generaliza în întreaga zonă montană, iar local aversele vor fi abundente.

În restul intervalului, probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată spre finalul lunii.

Prognoza meteo pentru toată țara o puteți citi AICI

PUBLICITATE