Menținerea statutului de ”Perlă a Moldovei” și dezvoltarea orașului, principalele obiective ale PNL Piatra-Neamţ

Alcătuirea proiectului de buget pentru anul 2018 a avut în vedere alocarea de sume necesare dezvoltării orașului Piatra Neamț în toate sectoarele sale și a fost conceput în urma unor consultări publice cu toate categoriile socio-profesionale. Intenția declarată a primarului Dragoș Chitic, sprijinit de echipa liberală din Consiliul Local, este aceea ca Piatra Neamț să-și păstreze statutul de ”Perlă a Moldovei”, să devină o oportunitate  pentru toți cei care aleg să trăiască aici, iar fiecare cetățean să se simtă respectat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Este important ca dincolo de activitățile pe care le derulăm zilnic și care țin de gospodărirea orașului, să aplicăm și politici de dezvoltare pe termen mediu și lung. Personal, sunt interesat de cum va arăta orașul nostru și peste 10 – 15 ani, care va fi gradul de atractivitate, gradul de confort pentru fiecare cetățean,  confort care trebuie să se regăsească nu doar în infrastructura rutieră și curățenia orașului ci și într-o poluare cât mai scăzută, ca să vă dau un singur exemplu”, a declarat primarul Dragoș Chitic, care a anunțat că municipiul Piatra Neamț a aderat la Convenția Primarilor privind Clima și Energia, organism din care fac parte mii de localități din toată Uniunea Europeană și care are ca  principal obiectiv reducerea gazelor cu efect de seră, cu până la 40% în următorii 12 ani. Primarul Dragoș Chitic a mai declarat că aderarea la acest organism va permite municipalității să acceseze fonduri europene pentru atingerea acestui obiectiv.

O altă preocupare a administrației locale o reprezintă construcția de locuințe, atât pentru tineri, dar și pentru specialiștii care doresc să se stabilească în Piatra Neamț. În acest sens, Dragoș Chitic a anunțat că a încheiat un nou acord cu Agenția Națională pentru Locuințe, acord care în vedere construcția a cel puțin trei blocuri de tip ANL, cu cca.  60 de locuințe. Educația și sănătatea trebuie să fie prioritatea zero, a declarat Dragoș Chitic. Nu putem vorbi despre o dezvoltare sănătoasă a comunității în absența educației și sănătății. Am convingerea că preocupările foarte serioase  în aceste două domenii înseamnă că tinerii nu vor mai dori să plece în alte părți și vor căuta oportunități aici, iar calitatea serviciilor medicale va fi una crescută, cu efecte benefice pentru fiecare cetățean în parte”. Primarul Dragoș Chitic a mai declarat că din cele 60 de locuințe construite în perioada imediat următoare, 20 vor fi puse la dispoziția cadrelor medicale, 20 vor fi atribuite personalului din educație, iar alte 20 tinerilor, în general.

Preocuparea pentru educație a administrației conduse de Dragoș Chitic a fost apreciată și de Mihai Obreja, profesor și consilier local PNL. În absența unor politici naționale coerente, constructive, administrația locală încearcă să suplinească ceea ce ar trebui să facă guvernul. În Piatra Neamț, unitățile din educație au reprezentat o prioritate, una financiară prin alocarea a 1,5 milioane de lei pentru lucrările de reparații și întreținere. Au fost asigurate toate resursele pentru buna funcționare a unităților de învățământ, prin plata integrală și la timp a cheltuielilor pentru utilități, iar drepturile salariale ale personalului din educație au fost plătite pe întreg anul 2017, la timp și integral”, a declarat Mihai Obreja, care a mai precizat că peste 30 de proiecte depuse de unitățile școlare din oraș au fost derulate cu sprijinul financiar al Primăriei municipiului Piatra Neamț.

PUBLICITATE