Mediile elevilor vor putea fi încheiate cu doar două note

Ministrul Educației a semnat ordinul pentru scăderea numărului minim de note necesare pentru încheierea situației școlare la o disciplină. Ordinul se adresează profesorilor care nu se află în grevă și a fost trimis joi pentru publicare în Monitorul Oficial.

Mai jos, comunicatul Ministerului Educației:

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Astăzi, 8 iunie 2023, fost trimis, spre publicare în Monitorul Oficial, Ordinul ministrului educației nr. 4.430/2023 pentru modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 4.183/2022).

Au fost integrate propunerile de modificare a proiectului supus consultării publice, astfel încât:

  • în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două. 
  • în anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală. 

Referitor la oportunitatea modificărilor aduse Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, precizăm că acestea au fost făcute în interesul elevilor, în contextul în care procentul de participare la protestul personalului din învățământ este diferit, de la o unitate de învățământ la alta.

Modificările propuse asigură cadrul legal pentru încheierea situației școlare a elevilor cu minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care își reiau activitatea și nu implică încheierea situației școlare de către conducerea unității școlare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă.

Prevederea referitoare la eliminarea obligativității validării situației în Consiliul profesoral reprezintă o măsură de simplificare a procedurilor la nivelul unităților de învățământ, în contextul perioadei scurte de timp rămase până la finalizarea cursurilor.  

PUBLICITATE