Medicul ars de la Piatra Neamț va fi transportat în Belgia

ACTUALIZARE: Incendiul de la Spitalul din Piatra-Neamț, în presa internațională

Medicul rănit grav în incendiul izbucnit sâmbătă seară la Secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț va fi transferat la un spital din Belgia duminică dimineață, a anunțat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Medicul Cătălin Ioan Denciu va fi transferat de la Iași la Spitalul Floreasca din București, unde va fi evaluat, iar duminică dimineață va fi transferat în Belgia la Spitalul Regina Maria Astrid.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează, în seara zilei de sâmbătă, 14 noiembrie, o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iași – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a unui pacient care a suferit arsuri în urma incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamț.
Misiunea se efectuează ca urmare a aprobării ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, la solicitarea secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Echipa medicală este formată din specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale și SMURD București.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian sâmbătă seara, la ora 23.15.” – transmite Ministerul Apărării

Ministrul Sănătății a declarat că a fost coleg de facultate cu medicul de la Piatra-Neamț, este un profesionist.

Reamintim că medicul care era de gardă sâmbătă seară la Spitalul Județean Neamț când a izbucnit incendiul a fost grav rănit încercând să scoată din flăcări pacienții internați la secția ATI

Medicul, împreună cu asistenta, a reușit să-i scoată pe cei opt pacienți din celălalt salon, înainte ca flăcările să se extindă și acolo, și apoi a încercat să-i scoată și pe cei din salonul care ardea deja.

Medicul Denciu care a salvat mai mulți pacienți din al doilea salon afectat de incendiu și care a suferit rănile cele mai grave, face parte dintr-o familie de medici. Soția este ginecolog și au împreună doi copii.

Reamintim că 10 persoane au murit, un medic se află în stare gravă și alți 6 pacienți au fost transportați la Iași după un incendiu ce a avut loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț.

Totul a avut loc în jurul orei 18.30-19:00, când pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină într-o misiune de stingere a unui incendiu ce a avut loc la Secția de Terapie Intensivă (ATI), la etajul al II-lea, unde erau internați, în două saloane, 16 pacienți.

Având în vedere numărul de persoane existent internat în secție, pentru gestionarea eficientă a evenimentului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Potrivit ISU Neamț, în jurul orei 19:30, incendiul a fost lichidat

Vezi și Primele imagini de la locul tragediei din Piatra-Neamț, unde au murit 10 pacienți (FOTO)

8 persoane care se aflau în salonul în care s-a produs incendiul au fost găsite decedate iar din cel de-al doilea salon au fost transferați către Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) alți 8 pacienți. La UPU, posibil și din cauza bolilor de care sufereau, alți doi pacienți au decedat

Ceilalți 6 pacienți au fost transferați către noul Spital modular de la Lețcani din județul Iași.

Totodată, medicul de gardă de pe ATI, care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului (vezi articolul AICI) a fost transferat spre Iași, pentru a putea fi preluat de un elicopter medical și dus la București. Din Capitală, duminică dimineață va fi transferat în Belgia la Spitalul Regina Maria Astrid.

Potrivit reprezentanților spitalului, în urma incendiului nu au fost afectate celelalte secții, urmând a se reloca activitatea Secției de ATI la etajul al III-lea al spitalului.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie preia ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamţ.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, „Secția de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va prelua ancheta în cazul incendiului de la Secţia de Anestezie Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Piatra Neamț.  

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, care s-a sesizat din oficiu, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

 

PUBLICITATE