Măștile textile, interzise la școală pentru elevi și studenți

În noul an școlar utilizarea măștilor textile va fi interzisă, iar toți elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, precum și studenții vor trebui să poarte numai măști de uz medicinal, a anunțat astăzi Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

„Suplimentar față de ce a fost prevăzut în anul anterior, măștile utilizate de către elevii din învățământul primar, gimnazial, liceal, precum și la nivelul universităților și facultăților, trebuie să fie măști de uz medical. Deci nu se mai permite utilizarea măștilor textile”, a declarat Ioana Mihăilă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În spațiile deschise masca nu va fi obligatorie, cu excepția ceremoniei de deschidere a noului an școlar, unde nu se va putea menține distanțarea fizică.

„Activitatea sportivă se poate desfășura preferabil în spații exterioare. În cazul în care condițiile meteo nu permit acest lucru, se pot desfășura în interior până la incidența de 2 la mie, fără mască de protecție”, a spus ministrul.

Ioana Mihăilă a mai vorbit și despre cele două scenarii pentru cazul în care infectările vor depăși 6 la mia de loucitori.

Ministrul a declarat că s-a ales varianta participării fizice a elevilor la școală, cu respectarea normelor de protecție până când incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor se menține sub 6 la mia de locuitori.

Când incidența depășește 6 la mie, există două posibile scenarii, a spus ministrul. Unul este trecerea în învățământ online integral, iar altul sistem hibrid cu învățământ online pentru copiii nevaccinați și netrecuți prin boală și posibilitatea de a continua învățământul față în față pentru copiii vaccinați sau trecuți prin boală în ultimele 180 de zile.

PUBLICITATE