Mașină de poliție făcută praf de o tânără șoferiță (FOTO)

O autospecială de Poliție, în care se afla o persoană reținută, a fost implicată, ieri, într-un accident rutier pe drumul european E85 pe raza localității Vadu Moldovei (Suceava).

Potrivit Sindicatului Europol Neamț, câțiva polițiști de la Biroul de Investigații Criminale transportau mai multe persoane reținute care urmau să fie depuse în arestul IPJ Suceava.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În localitatea Vadul Moldovei o conducătoare auto în vârstă de 21 de ani a virat stânga fără să se asigure și a intrat în coliziune cu una dintre autospecialele de poliție.

Dusterul în care se aflau doi polițiști și unul dintre bărbații reținuți a fost proiectat într-un șanț apoi în alte două mașini parcate pe marginea drumului.

Persoana escortată a fost preluată de un alt autoturism și transportată în arestul Suceava.

PUBLICITATE