Mașină cu 6 ucraineni, accident în Neamț (FOTO)

O mașină înmatriculată în Ucraina, care transporta cetățeni ucrainieni, a fost implicată într-un accident rutier în această dimineață în județul Neamț.

Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 6:00, pe raza comunei Dulcești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La volan se afla o femeie în vârstă de 45 de ani, iar în autoturism se mai aflau un tânăr de 25 de ani, o femeie de 22 de ani (soția tânărului), două fete de 7 și 15 ani și un băiețel de 4 ani.

Potrivit prefectului județului Neamț, Adrian Niță, șoferița se află la spitalul din Roman, stabilă hemodinamic. Ea este mama tânărului și a celor 3 minori.

Copiii se află în custodia Poliției Roman. „Voi prelua copiii și îi voi caza la un hotel din Roman” – ne-a declarat prefectul Adrian Niță, care la acest moment se află la fața locului.

„Încă de ieri, printre măsurile luate a fost și cea de a identifica persoane vorbitoare de limba rusă, iar la spitalul din Roman avem o doamnă doctor vorbitoare de limbă rusă care a fost de gardă în această dimineață și a discutat cu șoferița, explicându-i situația și că ceilalți pasageri sunt în siguranță.

În același timp mai avem vorbitori de limbă rusă un medic pe Ambulanță, 4 medici în zona Târgu-Neamț, iar astăzi primesc o situație și cu medicii din Spitalul Județean de Urgență.” – ne-a mai declarat Adrian Niță

Potrivit Poliției Neamț, în jurul orei 06.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15.

„Din primele cercetări a reieșit că în timp ce o femeie, de 45 de ani, cetățean ucrainean, conducea un autoturism pe Drumul Național 15, în localitatea Dulcești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a intrat într-un capăt de pod.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț

PUBLICITATE